info@bostico.co.uk
0845 388 9263

Professional Romanian Translator and Interpreter Services in the UK

Raport neoficial despre Isle of Wight scris in pauza de masa in limba romana

Am calatorit azi exact 5 ore, cu precizia ceasului Big Ben, dar ca pictat de Dali, topindu-se deasupra pe Palatul Parlamentului britanic, dupa cum urmeaza

La 4:40 a venit taxiul sa ma duca la gara ca sa ajung la 9:30 la tribunal, pe o insula, cum fusese demult programat, unde urma sa intarzii 10 minute. Londra dimineata devreme e la fel de pustie precum New Yorkul in filmele cu apocalipse, virusi catastrofali sau vampiri, cand protagonistul se plimba acum printre patetico-ruinele unei lumi urbano-pustii, de tipul The Day After Tomorrow.

Cheltuisem toti cei 20 lire care imi fusesera alocati pentru taxi, pe acesta singur, insemnand acum ca trebuia sa mizez pe transportul public de aici incolo sau sa apelez la sine-mi. Vesnicul public vs. ego.

Asa m-am trezit la 4:10, dincolo de pragul meu critic, nazuind sa raman eu insumi. In drum spre gara, taximetristul imi recomanda o alta ruta inspre insula decat cea planuita, pentru care erau vapoare la fiecare 20 minute. Cu emotiile vigorii indeciziei, am ales varianta asta, dupa ce verificasem pe telefon si vazusem ca trenul in schimb dura mai mult, chipurile hotarasem ca mi- ar prinde bine un somn de doua ore, cum trenul pleca la 5:20 din Londra-Waterloo si ajungea la 7:46 in Portsmouth&Southsea, in loc de 5:30 din Londra Waterloo si 7:15 sosire in Southampton.

Cand am ajuns in Portsmouth, eram super somnoros ca nu bausem deloc cafea. Aici altfel de pustietate, de sat. Ruralo-pustietatea diferea mult de urbano-pustietate, insa detalierea distinctiei nu facea obiectul intereselor mele in momentul acela. Am intrebat-o pe o tanti cu uniforma [blip…blip] si legitimatie de informatii cum se ajunge pe insula: a sovait ceva si mi-a dat de inteles ca e o alta statie, ca halta de la Ilba, Maramures, de unde se ia de fapt vaporul. Deja aveam impresia ca pot fi Leonardo DiCaprio in The Island si ca sunt in cautarea hartii inspre my inner self: oare ce ma fac, imi zic, daca reusesc sa imi dau finalmente seama cine sunt cu adevarat si constat ca adevaratul eu e un prost? N-ar fi fost mai bine sa sed locului si sa nu ma mai fi pornit niciodata nicaieri?

Du-te pe peronul 2 imi zice [blip…blip], ca si cum imi vinde un pont, toate trenurile care trec pe acolo merg la Portsmouth Harbour! Acuma dreacu', ca nu mai stiam in bezmeticela harababurii somnolentei mele daca asta apartinea scenariului Harry Potter si trenurile vietii sau pur si simplu gandurile astea erau de fapt avioane in cap si eram in filmul ala cu Pearl Harbour.

In fine, m-am intors eu si destors si am dat eu de sagetile ce te trimiteau inspre vapogara. Mi-am luat bilet, dus-intors, flexat, ca sa par integrat intre ceilalti care faceau evident naveta de serviciu, in schimb abia ma abtineam sa nu ranjesc ca un copil retardo-entuziast ca urmeaza sa mearga cu vaporul! I-ha!

Pe mare a fost sec in schimb: nu tu valuri, nu tu lasat afara, ci inchisi intr-o incapere de 20 pe 20 cu 3, 4, respectiv 3 scaune pe fiecare rand de la geam, mijloc, respectiv iar geam. Parca era carantina necesara stramutarii pe insula. Taxa de luntras: 16.00 lire dus- intors, daca revii in aceeasi zi. Palpitant fusese totusi cand ni s-a explicat ca pe avion ce sa facem in caz de pericol, a se citi de inec: cica sa iti dai pantofii jos intai. Dic, vesta de salvare, ma gandeam eu. Apoi aceleasi televizoare au continuat imediat cu teleshopping pentru bijuterii, ceea ce impreuna cu ceata si mirosul de alge din aer m-a determinat sa constat ca ar fi mult mai putin solicitant sa procesez ce se intampla in alta parte, cum ar fi sa caut mai degraba a afla ce face cainele la Viile Apei, satul alor mei, decat sa incerc vreo coerenta aici, printre insule, chipurile am sunat in tara.

Asta fusese ultima data cand am vorbit acasa. Bateria incepe sa ma lase deja, chipurile sunt pe insula. Nimic nu mai e la fel aici. Ca sa ajung mai trebuise sa iau un tren, un treilea, care nici nu avea bilete dus-intors si le cumperi de la un controlor care te taxeaza 1.60 lire. Trenul are geamuri cu rame de lemn, vechi, mocanita britanica. Si calatoria dureaza insa sub 1 minut, ca de fapt te duce numai de la ambarcatiune pe uscat, ca sa nu mergi pe jos. Mi-am zis: ptiii! Vetust, cetos, nici tu bilet de intoarcere, nici tu tren ca orice tren... e, pana la urma, Harry Potter.

Cu bine,
Radu Razvan Crusoe